Ghearele grijii

Iubirea-mi este un capăt fără margini.
Crede-mă, nu există divorț în dragoste,
nu există stări sfâșiate în sensibilitate,
în delicatețea privirii tale...

Ce curios! Sunt atât de dispus în iubire,
firescul îmi este esența pesimismului meu
și scepticul gând mă aruncă în sufletu-ți
veșnic timid, arogat în compasiunea stării tale.

Drumul dragostei este un demiurg. Sursa
mea de inspirație ești tu, ești durerea
dragostei, a faptelor de coeziune
și renasc, renasc autumnal în tine.

Gândul zilei

Îmi plâng fericirea sub lacrimile unui nor!

Logicul se insinuează

Te simți străină?
Te conturezi în juru-mi
ca o iederă de stâncă,
ca un gând de mintea omului.

Sunt un călător în căutare.
Ating culmea gloriei prin pasiune,
sărut și așteptare.
Îți ofer satisfacția

poeziei mele prin dogmă
și topesc banalul în filosofie
ca o frenezie care-ți
cutremură trupul și gândul.

Suflete rătăcite

Noi oamenii suntem niște frunze.
Suntem ofiliți de chin și de dispreț,
suntem plumburii în mijlocul naturii,
nomazi cu lacrimile-n ochi.

Primiți cuvintele II

Norii se adună în tăcere,
vântul bate stingherit.
Părul tău, baladă de minune
ochii tăi, tablou pierdut.

Pașim străini în pragul vieții
amurgul ogodit cu ochii plânși,
suntem noi, o mare de cuvinte,
o mare de tristețe și de gând.

Suntem liberi în iubire,
triști cand ziua va veni,
amurgul nostru, carte de cuvinte
nori ce-n suflet s-au oprit.

Primiți cuvintele

Primesc cuvânt, primesc cuvinte
din buzele-ți mister și dor,
te-aș săruta, frumoasă din cuvinte,
precum ești când taci mereu.

O stare aproape întunecată

Îmi voi dizolva credința,
îmi voi așterne gândul
ca o apă tulbure și liniștită.

Sufletul îmi va fi o așteptare,
oglindă a lumii de astâzi, adevărul,
pesimismul și singurătatea-mi nesperată.

Înaintea ta, sufletul îmi va fi curat,
cuvântul îmi va fi cuvânt și stările tale
le voi lua drept povara vieții mele.

Pacea unui om empiric

Singur, plutesc în derivă
ca o corabie fără cârmă
și valurile mâniei mele
se revarsă-n marea plângerii,
a tristeții și nepăsării mele.

În noapte îmi plâng ochii
și din ei, valuri de dureri
se nasc la umbra solitudinii mele,
se nasc priviri, tăceri morbide
și toate-mi sunt "plăceri" trupești.

Sunt zeul tristeții, cel care-și
retrăiește propria viață, și totul,
totul sună în mintea mea
ca un clopot de înmormântare...