Pacea unui om empiric

Singur, plutesc în derivă
ca o corabie fără cârmă
și valurile mâniei mele
se revarsă-n marea plângerii,
a tristeții și nepăsării mele.

În noapte îmi plâng ochii
și din ei, valuri de dureri
se nasc la umbra solitudinii mele,
se nasc priviri, tăceri morbide
și toate-mi sunt "plăceri" trupești.

Sunt zeul tristeții, cel care-și
retrăiește propria viață, și totul,
totul sună în mintea mea
ca un clopot de înmormântare...