Clipe străbătute spre empirism

Am privit aceste clipe străbătute
alături de tine,
mi-am întors privirea
în spatele plăcerii noastre;
eram doar noi, singuri,
într-o lume fără argumente...

Uităm farmecul dezlănțuirii
și-al gesturilor simțurilor noastre,
al acestui amurg de gânduri
ce biruința ne-o stăpânește
pe calea fericirii noastre;

putrezim împreună uitându-ne
în dragostea ce ne-o purtam.
Empirismul tău oferă prilej nesăbuit
în mintea noastră, iar tu,
cercetator lipsit de orice încredere a firii,
îmi "arunci" poezii nostalgice
survenite parcă dintr-o altă era.

Oferă-mi plânsul voluptos al cărnii tale,
dragostea pe care mi-o ascunzi,
iubirea ce nu mi-o poți spune
și gândurile tale ce s-au transformat
în spini, lacrimile ce-ți sunt
tăiș în carne și pomeții tai ce sunt
piedestalul zvârcolirii cugetului nostru.

Înfrigurarea, fierberea trăirii noastre
e atât de amară în lipsa atingerii,
actul iubirii, spaima de suspin, de cuvinte...
N-am obosit de atâta poezie, nu plâng
din firea cuvintelor mele, n-am obosit
din iubirea iubirii tale și dorul zâmbetului tău.

Instrumentele simțirii tale plutesc
în nimbul creației mele muzicale, sufletu-mi
este praf de credință, iubire și apăsare.
Cuvintele mele sublunare ți-au atins trăirea,
ți-au mângâiat sufletul și necredința.

Apropierea măreției noastre se află-n calea
sufletelor noastre, iubirea ostentativă geme de prezent.
Oferă-mi îmbrățișarea ta cu esentă lacrimală,
dă-mi din sărutul tău extazul împietrit al simțirii
și prezența ta eternă să nu-mi picteze cerul
doar de dragul unui anotimp.