Zâmbetul tău geme în măduva
oaselor mele și-n gândurile
ce-mi oferă lumina duhului
și pâlpâirea vibrației stării mele;
aerul pe care îl respir e
un zâmbet al tău, un obraz
delicat în fiorurile ascunse
din rostirea buzelor mele.
Nu te-aș iubi din nevoia
de-a nu mă știi singur,
din dorința de a scăpa de intimitate,
sau din nevoia că aș putea sfârși singur.
Alerg disperat de propriu-mi sine
și vin spre "spaima" ce mi-o oferi.
Alerg în întâmpinarea pașilor tăi
și vibrația trupului tău îmi e călăuză.
Fără dragoste, totul e vid. Arată-mi
dragostea să ne tămăduiască în veci
și dragostea să devină muzica iubirii
noastre, poticnirea visului despărțirii.
Tu, ești muzica universului meu
și prin farmecul tău stelar nu mă lași
pradă adormirii, și-n lipsa liniștii,
îmi oferi acorduri fără tacere...
Ajung la summum în dragostea creației tale
dar atingându-ți buzele, ating năpădiri de vaiet
și gonești, gonești în universul sceptic
și-n calea cea mai scurtă spre puritate.
Glasul tău, fără parfum de întunecare
este ondulația în mărginirea sufletului meu.
Glasul exprimă puritatea cuvintelor și-n
urechea mea, totul, e ca un vis de primavară.
Adesea m-am întrebat: îmi ești doar sete de iubire?
Mi-e sete de dragostea ce nu poți s-o oferi,
de singurătatea pe care ți-o ascunzi de mine,
de vacarmul ce urlă-n adâncul inimii tale.
Dacă "Don Quijote" ar fi gâsit motive de a se
lega de dragoste, fericire, interese,
ar fi cucerit cât ar fi avut nevoie din sufletul tău.
Dar pofta lui de năvălire creștea invers, în eșec...
Zilele-mi sunt o lacrimă necontenită a stării mele.
Acest capăt nu există, totul se duce spre o stare obidă.
Tu ești timpul meu și-mi ești vrașmaș mie.
Ar fi fost mai onorabil să fiu decât să nu fiu?
Răspunde-mi întrebării mele, altfel,
lacrimile nevărsate se vor preschimba-n ghimpi,
și-n starea mea morbidă mă voi transforma-n
răni de vacarm, în aparențe de vitalitate.
Lasă-mă să-ți ofer o clipă de intensitate,
încat să nu te mai poți aduna. Lasă-mă
să-ți mușc carnea cotropita de fioruri și-n
nostalgia stării tale, să privești eternitatea plăcerii.
Mi-ai oferit panica splendorii prin abuzul de dărnicie,
m-ai făcut să fiu un diletant al extazului ființei tale,
inima îți bate-n prabușirea absenței mele și iubirea
se descompune în mii de cuvinte atunci când mă adulmeci.
oaselor mele și-n gândurile
ce-mi oferă lumina duhului
și pâlpâirea vibrației stării mele;
aerul pe care îl respir e
un zâmbet al tău, un obraz
delicat în fiorurile ascunse
din rostirea buzelor mele.
Nu te-aș iubi din nevoia
de-a nu mă știi singur,
din dorința de a scăpa de intimitate,
sau din nevoia că aș putea sfârși singur.
Alerg disperat de propriu-mi sine
și vin spre "spaima" ce mi-o oferi.
Alerg în întâmpinarea pașilor tăi
și vibrația trupului tău îmi e călăuză.
Fără dragoste, totul e vid. Arată-mi
dragostea să ne tămăduiască în veci
și dragostea să devină muzica iubirii
noastre, poticnirea visului despărțirii.
Tu, ești muzica universului meu
și prin farmecul tău stelar nu mă lași
pradă adormirii, și-n lipsa liniștii,
îmi oferi acorduri fără tacere...
Ajung la summum în dragostea creației tale
dar atingându-ți buzele, ating năpădiri de vaiet
și gonești, gonești în universul sceptic
și-n calea cea mai scurtă spre puritate.
Glasul tău, fără parfum de întunecare
este ondulația în mărginirea sufletului meu.
Glasul exprimă puritatea cuvintelor și-n
urechea mea, totul, e ca un vis de primavară.
Adesea m-am întrebat: îmi ești doar sete de iubire?
Mi-e sete de dragostea ce nu poți s-o oferi,
de singurătatea pe care ți-o ascunzi de mine,
de vacarmul ce urlă-n adâncul inimii tale.
Dacă "Don Quijote" ar fi gâsit motive de a se
lega de dragoste, fericire, interese,
ar fi cucerit cât ar fi avut nevoie din sufletul tău.
Dar pofta lui de năvălire creștea invers, în eșec...
Zilele-mi sunt o lacrimă necontenită a stării mele.
Acest capăt nu există, totul se duce spre o stare obidă.
Tu ești timpul meu și-mi ești vrașmaș mie.
Ar fi fost mai onorabil să fiu decât să nu fiu?
Răspunde-mi întrebării mele, altfel,
lacrimile nevărsate se vor preschimba-n ghimpi,
și-n starea mea morbidă mă voi transforma-n
răni de vacarm, în aparențe de vitalitate.
Lasă-mă să-ți ofer o clipă de intensitate,
încat să nu te mai poți aduna. Lasă-mă
să-ți mușc carnea cotropita de fioruri și-n
nostalgia stării tale, să privești eternitatea plăcerii.
Mi-ai oferit panica splendorii prin abuzul de dărnicie,
m-ai făcut să fiu un diletant al extazului ființei tale,
inima îți bate-n prabușirea absenței mele și iubirea
se descompune în mii de cuvinte atunci când mă adulmeci.
