Ajuns la neajuns

Am ajuns la zona extremă
a ființei mele,
la nedreptate și profunzime,
la o suprafață fără adâncime
și meditația ființei, mă face amar
aspru, de neegalat.
Trăiesc în vremuri tulburi,
în pasiuni goale, incurabile.

Detest viața temându-mă de moarte
și pasiunea de a striga,
de a domina creația,
mă doboară în haosul tenebrelor,
în viața dușmănoasă
ce m-a ocrotit în noapte,
în stări sterilizate de gânduri singure.

O, ce zgomot îmi provoacă ființa,
descompus și uitat în amintiri,
ce stare de asfixiere m-a cuprins în noapte,
în nopțile ce le-am pierdut zăcând...

Părăsite versuri uitate-n depărtare,
alungate-n triste nopți ce m-au respins,
scrisori imaginare, cuvinte spulberate,
în vântul aspru, în toamna ce a venit.

Și plouă-n singurătatea mea de astăzi,
plouă lin cu lacrimi de venin,
prin serile plumbite
de stropii grei ce cad în noapte,
ce-mi cad pe umăru-mi rănit...

Căutarea

Mă caut în rătăcirea uitării mele

mă caut în zori, în timpul meu pierdut,

în inima mea frântă în bucăţi celebre

şi caut, mă caut în timpul rătăcit.

Gândul zilei

Fiecare pas îmi e o strigare din adânc, un eşec al trăirii mele, un dans metaforic al vieţii.

Gândul zilei

Iubirea o înţeleg, dar nu o pot descrie în cuvinte!

O stare de anotimp

Mi-am împietrit inima în toamnă,
în pădurea de mesteacăni ce dulce-şi geme vântul.
Şi acuma când totul moare, totu-i putred
surâsul şi durerea ne-au încreţit pământul.

Am mâinile-ngheţate de frig, de plâns şi ură.
Cuvintele-mi sunt câmpuri de scrisori uitate.
Valea pierderii, cântării şi iubirii e
în mijlocul tomnatic, surâsul goliciunii.

Gând tomnatic

De-aş fi frunza unui arbore uscat în toamnă,
aş vrea să stau la umbra ramului putrezit de mult,
să fiu uitat, acolo, în înaltul cerului albastru
să fiu bătut de vânt, de ploi şi-un ultim gând.

Gândul zilei

Televiziunile nu mai sunt viziuni.

Gândul zilei

Uneori mă uimeşti, dar, uneori, chiar mă uimeşti!