Gândul zilei

„Te-aș iubi sub valurile degetelor lui Chopin!”

Nostalgie

Toamnei mele

Mă gândesc la lacrimile pe care nu le-am visat,

lacrimile pe care nu am putut să le plâng;

nimeni nu poate aparține acestei lumi mai 

puțin decât noi - motivul lacrimilor noastre.

Îmi simt carnea cum plânge, oasele și existența,

îmi simt sângele îndoit de lacrimi, privirea;

pleoapele-mi plâng la fiecare dor al clipirii,

la fiecare dor în absența ta fizică și dureroasă;

o, de-aș putea să nu mai plâng în absența ta

și prezența ta să-mi descopere existența inefablă

și-n murmurul amurgului să ne dăruim veșniciei noastre

meditând sub cerul locuit de suflete înaripate ale demiurgului.

De-ar fi să mor în aceste clipe oglindite în tristețe

m-aș îneca cu propriile mele lacrimi lăuntrice ale absenței

și dorul apăsat în singurătatea deplină  a verbului 

m-ar transforma-n sentimentul declinului nostalgic.

Gândul zilei

„Dacă oglinda ne-ar privi, am fi noi atât de curați încât să-i putem reflecta propria imagine?”

Gândul zilei

„Asupra mea s-a revărsat un potop de agonii!”

Un adevărat desfrâu tomnatic

Toamnei mele

Îmi este frig!

Mâinile mi-au fost cuprinse

de-un albastru greu;

mă ating cu degetele mâinii stângi

și zămislesc urma aprigă 

a unei amprente singure, 

solitare

și tu,

tu ești departe de ambientul iernii

și toamna noastră nu s-a sfârșit

în acest început de haos

al unei ierni făurite

în iluzia unui labirint lacustru.

Gândul zilei

„Nu am decât o singură religie: Empirismul!”

Gândul zilei - Despre trădare -

„Trădarea este rușinea care se pedepsește cu pierderea onoarei. Trădarea îți modifică actualitatea, îți anihiliează identitatea pentru a o înlocui cu una nouă. Diavolul este un înger exilat, un înger aflat în declin: trădătorul lui Dumnezeu! Trădarea, cu cât este mai lugubră, cu atât mai mult îi acordă inculpatului o înălțime întunecată, ratată, spulberată.”

Gândul zilei

„Totul este suferință; valoarea unei vești fatele!”

Gândul zilei - damnat -

„Aceasta este dezolarea pură a omului; tortura ostentativă a gândurilor!”

Dragoste

Toamnei mele

Sufletul meu era un costum albastru-deschis de culoarea cerului;
l-am lăsat pe-o stâncă, aridă, pe-un țărm
și-am venit la tine gol ca un bărbat.
Și ca un bărbat m-am așezat la masa ta,
am băut vin roșu cu tine și-am sorbit din parfumul trandafirilor
oferiți de mine.
Te-am găsit frumoasă și prin frumusețea ta
te asemuiam unei ființe văzute într-un vis.
Am uitat de copilăria mea, de chinul meu
și nu-ți simțeam decât mângâierea ce mă ținea prizonier.
Te-ai ridicat de la masă și te-ai privit în oglindă.
Și atunci m-ai rugat:
privește-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau goi, făcuți din pulbere
și se sfărâmau înaintea ta;
am văzut că frumusețea mi-era morbidă
și nu-și dorea decât estomparea clipei;
O, strânge-ma tare în brațe, atât de tare încât să
nu mai am nevoie de nimic altceva.

Seara unei drame

Toemnei mele

O putere obscură, uriașă,
venind chiar din mine,
declanșată de un incident minuscul
- Chopin pe fundal, Bach pe fundal -,
mi-a furat fără să prind de veste sinele:
niciodată nu voi mai fi eu,
mi-a rămas identitatea îndoliată,
frântă, mutilată, fără intimitate
și fără toamna ce s-a dus
în cel mai frenetic neant.