Toamnei mele
Sufletul meu era un costum albastru-deschis de culoarea cerului;
l-am lăsat pe-o stâncă, aridă, pe-un țărm
și-am venit la tine gol ca un bărbat.
Și ca un bărbat m-am așezat la masa ta,
am băut vin roșu cu tine și-am sorbit din parfumul trandafirilor
oferiți de mine.
Te-am găsit frumoasă și prin frumusețea ta
te asemuiam unei ființe văzute într-un vis.
Am uitat de copilăria mea, de chinul meu
și nu-ți simțeam decât mângâierea ce mă ținea prizonier.
Te-ai ridicat de la masă și te-ai privit în oglindă.
Și atunci m-ai rugat:
privește-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau goi, făcuți din pulbere
și se sfărâmau înaintea ta;
am văzut că frumusețea mi-era morbidă
și nu-și dorea decât estomparea clipei;
O, strânge-ma tare în brațe, atât de tare încât să
nu mai am nevoie de nimic altceva.
