Șoapta singurătății

Privesc cerul în tăcere,
din umbră,
așa cum Euripide privea
marea din grotă
și mă prăbușeam în pragul infernului,
al durerii, al regretului.
Aș vrea să fiu supremul filosof,
cel ce tace, cel ce plânge fără motiv,
cel ce ajunge la tăcerea absolută,
cel ce a picat de pe singurul piedestal
clădit în mijloc de toamnă;
mă întreb: cine sunt?, ce vârstă am?,
și ce caut aici?
De ce m-am oprit în fața suferinței,
ca și cum ar fi fost pentru prima dată?