Pe strada tristă și pustie

Treceam pe o stradă tristă și pustie;
de fapt, aproape tristă și pustie,
dar nu era chiar așa de tristă și pustie,
ci destul de tristă și pustie.
Casele de pe strada tristă și pustie
își pierdeau tencuiala
și la baza lor, a caselor, tencuiala
se transformase într-un fel de cretă;
da, cretă!
Trotuarul era murdar, trist și pustiu,
de frunze uscate;
frunze care au murit toamna trecută,
deci, locatarii nu mai mătură;
teiul din fața unei case, tristă și pustie,
la baza tulpinii lui, un covor
proaspăt de culoare verde
desena trotuarul trist și pustiu.
Una dintre case, sau căși, pentru că
așa ne-am obișnuit în neam, în fine,
votăm democratic, dar nu asta doresc să spun,
această casă avea geamul, de fapt, fereastra,
în dreptul ochilor mei, de fapt
la același nivel cu ochii mei;
și nu am înțeles: de ce această fereastră
e atât de mică pe această stradă
tristă și pustie?
Paradoxul ferestrei e că,
prin geamul ei se vede o perdea albă
de tip mileu, croită cumva manual,
artistic, dar observasem că pervazul
din interior, trist și pustiu,
e mai lat decât un pervaz normal,
mai trist, mai pustiu.
Pe pervazul acesta lat, trist și pustiu,
era așezată o floare din aia
care nu face flori niciodată, de fapt
erau niște frunze lungi, late și vărgate;
aceste frunze lungi, late și vărgate,
plantate într-un ghiveci lat cât fereastra
de care vorbesc, ocupa toată
fereastra tristă și pustie. Din toate
aceste am dedus că, această fereastră
tristă și pustie nu a mai fost deschisă
de foarte multă vreme sau, poate,
nu are cine să o deschidă.
Cu toate aceste, fereastra de pe
strada tristă și pustie va rămâne
închisă ca și poporul român.