În dor

unei domnișoare greu de găsit

ce te-aș strânge la piept, așa, câteva ore,
zile, săptămâni și ani;
ce te-aș iubi, așa, câteva ore,
zile, săptămâni și ani.

Cenușa supărării

Tot mai privesc în priviri blajine,
în ochi adânci de fată, și-o sclipire;
vetust cum sunt încă din pruncie
sfioasă-i viața asta și-o urgie.

Se-nalță-n mine gesturi, plecăciuni mărețe
și pasul meu tăcut, ars de noblețe;
lăuntru-i tot mai singur într-o lume rece
în mersu-mi neștiut, parcă, nimic nu trece.   

Gând

Parcă-s sortit singurătății și, nu știu cum se face, dar simt singurătatea lui Hristos atunci când a fost atârnat de lemn, numai că, la stângă și dreapta mea, nu e absolut nimeni.

Gând

 În urmă cu ceva timp, stăteam de vorbă cu un amic și-i spuneam că românii, de majoritate  vorbesc, cu toții gândesc identic și nu mai găsești, decât foarte rar, un om demn și plin de spirit politic mai ales, un om care să gândească natural, în afara sistemului. Spusele mele mi s-au confirmat citind dintr-o carte de Marius Oprea unde, și el rându-i citează dintr-un dosar al securității: „Căci ferească Dumnezeu de țara unde e atât de [bine], încât toată lumea e de aceeași părere și vede toate problemele la fel!...”

Privind spre ea pierdut

unei

O revăzusem după o vreme îndelungată
și pentru prima dată la mai puțin de un metru.
Îi spusesem cine sunt - și-i întinsesem mâna -,
imediat  după un salut cordial și, parcă,
văzusem în ochii ei splendoarea lumii.
I-am adus aminte că-i vorbisem frânturi
din viața lui Octavian Paler și printre cuvinte
mi-a răspuns cu un zâmbet familiar.

Netemător în dăinuiri

unei

ca munții ce separă cerul de pământ
mă vei vedea înfrânt și în povară
chiar dacă între mine și un gând
se naște un vuiet întâia oară

și-n amurgul care nu te-ncântă
la pieptul tău să zac luptând
timpul nostru se frământă
îngenunchiat în timpul de acum

mâhnirea rupe-n noi tăcerea
și-n umbra ta aș sta s-ascult
desprins de-o lume parcă muta
pe zi ce trece-i tot mai mult

Nimic nu am decât o simțire
și-o privire ce-i cu pas domol
se tot zvonește o chemare
în dor obscur eu am să mor

și zac în zale cu nerăbdare
bizar și singur voi sfârși
fântâni de vise uluitoare
în spaime pier încărunțit