Cuvinte fără sens

dor de Cioran și stările lui
de toamna care-mi este efemeră
de doamna pe care nu pot s-o uit
și de-o ploaie tristă de durere

mi-e dor de Manea și soția lui
de parcă-am fi cinat la aceeași masă
undeva pe-o stradă din Paris
Cioran jelea un dor de casă

departe pe fundal plânge Grigoriu
și noi abrupt ne frământăm
Culianu zace plin de sânge
la apus tăcut suspin mereu

suntem datori istoriei noastre
Celan ne strigă din aval
adio azur o despărțire
viața asta mi-e calvar

Obsesii

unei stări și unei iubiri

mă obsedează Bach, Cioran și Paler
mai nou, Călinescu și Culianu;
mă obsedează ploaia și vântul
și castanul toamna.

mă obsedează singurătatea...
nici singurătatea nu-mi mai e ce-a fost;
mă obsedează plimbările nocturne
și pasul care-mi e atât de greu.

mă obsedează un Allegro de Bach
și-un Minuetto de Boccherini;
mă obsedează caietele lui Cioran
și asasinarea lui Culianu.

mă obsedează că viața-i o coridă
și chinul de a citi pe pat;
mă obsedează cum toarce o pisică
și mesajul dintr-un epitaf.