Gând

Impresionant de adâncă mi-e singurătatea și înalte simțiri mă năpădesc în călătoria neizbutită a vieții mele.

Fără grai acum

O, ce înfiorător zac pe gânduri

și ce vremuri triste am străbătut;

uite, eram al tău, zvelt și singur,

în crunte stări ce nu apun. 

Nu-i vreme de visare pe fundalul vieții

și m-ascund mereu în bezna mea;

mă-nvârt mereu în nopți curmate,

în nopți carnale din amintirea ta.

 

Tăcută-i ziua în frământarea ploii,

în liniștea-ncordată ce se stinge vag;

și totuși, am lăsat totul în umbră,

în blânda mireasmă a cântului erai.

Impenetrabil

și stare și chin...

m-a umbrit cândva;

m-a izbit de una de alta

din beție în beție

și din sigurătăți în alte singurătăți

metalic cum sunt

în secolul acesta 

abia dacă mă mai străpunge ceva

mă oglindesc în mine

și pretind că-s cineva

de fapt sunt un nimeni

și nimic altceva