O, ce înfiorător zac pe gânduri
și ce vremuri triste am străbătut;
uite, eram al tău, zvelt și singur,
în crunte stări ce nu apun.
Nu-i vreme de visare pe fundalul vieții
și m-ascund mereu în bezna mea;
mă-nvârt mereu în nopți curmate,
în nopți carnale din amintirea ta.
Tăcută-i ziua în frământarea ploii,
în liniștea-ncordată ce se stinge vag;
și totuși, am lăsat totul în umbră,
în blânda mireasmă a cântului erai.
