duminică, 25 septembrie 2022

Mândria singurătății

dacă mi-aș rezolva toate problemele,
nu m-aș mai simți strivit de împrejurări
și mi-aș da, poate, seama că la orizont
se poate supraviețui sub diferite forme.
 
zac în mine îndoieli speculative,
neliniști organice zămislite din rădăcina genezei
și mă sufocă gândul că-s liber în exagerare,
în gândul zadarnic pe care-l confrunt.
 
n-am o calitate interioară în mine,
nicio certitudine să-mi dovedească ceva,
nicio stare febrilă de iubire,
ci numai conceptul unei stări de agonie.
 
trec prin ani dezarmat de spirit
și mă zdrobesc suficient în existență
încât descopăr dincolo de gânduri
revelația oscilatorie a unui prăpădit.