În "absenţa" mea

Poate că soarele ar plânge şi el,
luna, ar sta ascunsă după munţi,
norii n-ar mai şterge, cerul azur
şi frunzele n-ar mai cade pe pământ.

Iarba n-ar mai creşte verde
şi pământul s-ar înverzii,
dealurile ar cânta în voie
şi apele s-ar încreţii!...

Te privesc de după lacrimi

Ai chipul ca o floare!

Un căpşor împodobit cu
părul tău castaniu închis,
cu ochii ca nişte fântâni
violete de pasiune şi
buze ca petalele de trandafir...

Simpla ta frumuseţe îmi
umple ochii de lacrimi!

Oh, eşti aşa de sfioasă
şi aşa de blândă,
domneşte ceva de copil în tine,
o puritate puerilă,
o puritate de văzduh...

Mă las copleşit de veneraţie
când mă gândesc la minunatul
suflet ascuns în acel corp
de fildeş!

Eşti minunată când mă strigi pe nume,
când îmi venerezi chemarea,
când mă priveşti cu ochii tăi
afundaţi ca într-o fântână de vis...

Portret într-un geam "plângăcios"

O priveam liniştit!
E într-adevăr încântător
de frumoasă, cu buzele ei roşii
uşor arcuite, cu ochii ei căprui
şi senini, cu părul ei lins,
scurt şi timid...

E ceva pe chipul tău ce mă face
să am încredere în tine!

Ai toată candoarea şi toată
puritatea dependentă a tinereţii.
Trupul tău alcătuieşte un
contrast minunat...

Ai o voce aşa de minunată,
un glas pur, o privire fină
ca de petală de orhidee!

Vocea ta muzicală, joasă...

Sunt amorţit atunci când te privesc,
când în privirile noastre
se întâlneşte dragostea pură,
dragostea eternă...

Miroznă

Eşti aşa de tânără, frumoasă,
parcă eşti făcută din fildeşi
şi petale de trandafiri roşii.
Nu ştiu şi nu înţeleg cum
îţi poţi duce frumuseţea!

Vântul scutură câteva petale dalbe
din margaretele din jurul tău,
dar nici o floare nu o pot compara
cu surâsul tău, cu frumuseţea ta,
cu privirea ta blândă şi naivă...

"Timp pierdut"

O nouă poezie înseamnă alt "timp pierdut",
alt lapsus în colecţionarea textelor de poezie,
alte gânduri zadarnice şi oarbe,
alte friguri spuse-n gând...

Ah, Marius Valentin,

Ah, Marius Valentin,
Te cunosc de ajuns de bine,
Tu ai suferit ca şi mine
Căci eşti umbră fără mine!

Ah, Marius Valentin,
Câtă singurătate în suflet...
Câte vremuri au trecut
Căci eşti singurul cu mine!

Ah, Marius Valentin,
Ce de vremuri ploi şi cântec,
Cuvint-n umbră şi suspine
Dulci amare gânduri frânte!

Ah, Marius Valentin,
Încă plângi prin parcuri sumbre,
Încă alergi şi stai pe gânduri
Cânţi şi joci în ale tale rânduri!

Ah, Marius Valentin,
Prin tine curge viaţa,
Iar tu cu gura arsă de-o însetare
T-apleci cu lăcomie spre vlaga ta uitare.

Romanticul

Romanticul rătăceşte stând pe loc
Niciodată nu se înseninează cu totul.
Cerul lui rămâne o amintire,
O urmă de nor ce a trecut...

Romanticul e un vânător, un braconier,
Niciodată nu a ştiut ce caută!
Tânjeşte dupa o pradă ce a visat-o,
Uitând, apoi, parţial visul.

Romanticul e un etern diletant,
Niciodată nu a cunoscut adevărata fericire!