Început de februarie

unei

cât de mult mi-am dorit
să te duc în librăria
La două bufnițe
pentru că mi-ai mărturisit
cum că, ești cafegistă
și acolo, amândoi,
am fi putut savura cafeaua
sub imperiul unei liniști totale,
contemplând romancieri consacrați,
romancieri pe care-i putem plânge,
poeți nebuni, sinucigași chiar,
eseiști, pe care, dacă-i citești
ai impresia că ne sunt contemporani
și prin scrierile lor, parcă,
ne-ar face să tremurăm
cu un frenetism dubios, ciudat chiar...

aș închide porțile librăriei
imediat după lăsarea amurgului
și aș dărâma cu tine toate cărțile
iubindu-te
ca nu cumva să-ți rămână
un gust amar de pe urma
cafelei care-i atât de bună... 

Orientări

ce gri-i afară
și mi-am adus aminte
că de tine nu mai știu ceva;

mă tot gândesc
cum ai trecut peste toate în lipsa mea
și, parcă, mă cuprinde gelozia
în absența ta;

Blaga spunea:
în mine se mai vorbește și astăzi
despre tine,
nu uita,
-în mine se mai urlă
și astăzi despre tine-,
dar ecoul strigătului lăuntric
nu-mi depășește ființa.

citeam în cartea lui Belenki,
cum că, Biblia-i o născocire
a unor șarlatani și, parcă,
șarlatan mă văd și eu
pentru că te-am părăsit și
te-am tratat superficial ca pe un text biblic.

mi-ar fi plăcut să te fi studiat
mai profund;
să-mi fi luat alură de de arheolog
în preajma-ți
sau să te fi studiat cu măestria
unui criminalist...
poate atunci te-aș fi cunoscut
cu adevărat și astăzi nu te-aș
mai fi scris în versuri oftând. 

Gând

În studiul textelor biblice, Spinoza spunea: „căci tot ce este împotriva naturii este și împotriva rațiunii, și tot ceea ce este împotriva rațiunii este absurd și de aceea trebuie respins”. Spinoza spunea aceste cuvinte vizavi de minunile pomenite în scrierile biblice, pentru că nu au nimic comun cu realitatea și contrazic legile naturii. Cuvintele lui Spinoza, pe care le citez din nou: „căci tot ce este împotriva naturii este și împotriva rațiunii, și tot ceea ce este împotriva rațiunii este absurd și de aceea trebuie respins”. – le îndrept spre lumea contemporană adică, spre homosexualitatea de astăzi.       

Gând

De fiecare dată când îl contemplu pe Johann Sebastian Bach, trăiesc sentimentul unei noi geneze și-n mine se zămislește o stare adamică, o stare de-o singurătate fundamentală.

Poezia unei stări

unei

Într-o dimineață,
sufletul mi se trezise;
s-a îmbrăcat demn
și a plecat spre ea;
nu s-a mai întors
niciodată de atunci.
(...) 

Mai e puțin

 unei

Mai e puțin până în Praga,
de mână să te țin pe străzi pustii;
să fim doar noi și spiritul lui Kafka
și-n pași boemi să ne iubim.

Teoria catastrofei

unei vieți absurde

viața e un lagăr nebun
și oamenii sârmă ghimpată
fără să vrei te supui
o clipă (...) și ieși din viață

cu toții avem o iubire
ce-i lacrimă sau zâmbet pe față
o luptă ce parcă-n amurg
se schimbă în moarte deodată.