Ceea ce nu am apucat să-ți spun

Îmi tremură trupul rece ca spada

Când mă gândesc că-n gând mi-erai,

Te-aș fi iubit cum albina iubește floarea

Și cum ploaia pe pâmânt se cuvenea.

Uneori albastrul cerului e palid

Și frigul din iarnă nici nu-l mai simt;

Îmbrățișarea ta mi-era eternă

De la primul nostru gând.

 

Nicio stare de fericire nu mai vine,

Toate-s pironite în văzduh;

Mă-ntreb în așteptarea-mi,

De ce oare nu mai vii? 

Zorii dimineții sunt de cenușă,

Aș dori să-ți spun că nu e demn;

Preocupat sunt pe zi ce trece,

într-un adânc m-afund mereu. 

 

Când vine starea

„ah, voi, care vă cutremurați

auzind exclamarea: El Dorado, El Dorado”,

spunea Nichita;

eu spun: Doradă, Doradă,

uitându-mă-n cuptor.  

În mod bizar

lui Nichita Stănescu

 

niciun Nichita, aici,

pe versantul țării noastre,

nicun vers,

nicio grăire

în mocirla vieții voastre.

 

Gând

Omul, ca să fie viu pentru Hristos, trebuie să fie mort pentru lume!

Gând

 Pe Ioan Petru Culianu nu l-a ucis securitatea, așa cum se zvonește, pentru că a fost împușcat pe la spate în cap, în stil comunist, ci principalul vinovat și asasin, nu-i altcineva decât poporul român, nostalgicul de ieri, imbecilul de azi. Lumea se poate cutremura în multe feluri...   

Gând

 Ascult Tomaso Albinoni - Adagio și-mi aduc aminte momentul când am ascultat pentru prima dată această compoziție care, și astăzi mă năpădește cu o nostalgie profundă. Îmi aduc aminte de acea stare pe care n-o pot uita și mi-ar plăcea să repet starea la nesfâșit, să mă fi oprit ocolo și să nu mai fi cunoscut tot ceea ce am cunoscut până astăzi.

Gând

 Despre traiul din Penitenciarul Aiud, Mircea Vulcănescu avea să mărturisească familiei pe o carte poştală, trimisă în anul 1947: „începutul a fost greu; ca la judecata dintâi, când te înfățişezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat de o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul, ce trist trebuie să fi fost Ghetsimanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simțit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber”.