Gând

 Despre traiul din Penitenciarul Aiud, Mircea Vulcănescu avea să mărturisească familiei pe o carte poştală, trimisă în anul 1947: „începutul a fost greu; ca la judecata dintâi, când te înfățişezi gol dinaintea lui Dumnezeu, între îngeri şi draci. A fost pe urmă un (alt) ceas greu. M-am temut de singurătate... Păream pierdut în fundul lumii şi purtat de o aripă. Am plâns, dar nu de necaz. Ci la gândul, ce trist trebuie să fi fost Ghetsimanii sau Golgota... Am rămas în sfârşit cu mine însumi... Am stat de vorbă cu mine despre evidență, despre mine, despre natură, despre Dumnezeu... M-am simțit tulburător de lucid, dar spăimântător de liber”.