All to you

Am găsit un zîmbet cald, deprimat
şi o lacrimă crudă trecea pe drumul ei,
îi şoptea gînduri afundate-n ceaţa dimineţii
şi plînsetul trist al ochilor
ce se rupeau în realitatea vieţii.

Doi ochi timizi, ca de porumbiţă
şi un glas suav, ce zîmbetu-ţi alintă,
atingere în noapte, amurgul supărării
şi un sărut cu viaţă în trista aşteptării.

O îmbrăţişare sinceră dar rece uneori
îi ca şi-o lacrimă ce zboră din ochiul viselor...

Prietenie... albă

De sub omătul îngheţat
îşi scoate căpşorul alb ghiocelul,
a stat în frig, a îngheţat,
a plîns în ciuda iernii.

O adevărată minune acestă floare firavă,
acest alb pur ce din alb răsare,
doar un strop de verde apare
îi trupul ei, lipsit de soare...

Zăpada-i dă un strop de nuanţă
şi un sărut timid cu rouă,
o lacrimă rece îi mîngîie petala
şi-n primăvară strigă cu durere.

Amărît ghiocel ce doarme melancolic
îşi ridică fruntea spre cer cîntînd,
aduce-n taină un gînd de primavară
şi vorbe dulci, dulci de alint...

???

Întrebare?
Ce-aş putea să întreb iubito?
Crezi că eu sunt vinovat?
Oh, nu, nu-mi lua zîmbetul din suflet
căci fără el...

Neregăsit de ani de zile
mă simt orfan ca-n străzi pustii,
un cerşetor de inimă şi suflet,
o lacrimă din rai, venită pe Pămînt.

Dragoste vremelnică

Simt o deşertăciune,
părăsire de cuvinte...
Simt cum sunt înverşunat
de clipe fără rost,
simt cum încep să putrezesc
în interior
şi semnele dragostei purtate
încep să iese la suprafaţă!
Încă există durerea şi timpul,
acel timp nenorocit
ce nu vindecă nimic
îmi face greaţă,
îmi este scîrbă,
îmi vine să vomit
de zicalele oamenilor.
Prefer să mor singur
să atîrn de-un fir de speranţă
să cred ca acolo-i fericirea,
să cred ca nu am avut dureri niciodată.
Aş vrea să-mi întreb inima:
Ce simte atunci cînd plîng?
Ce simte atunci cînd zîmbesc?
Dar ce a simţit atunci cînd tu ai plecat?
Nu credeam că nu te vei mai întoarce,
nu credeam că vei pleca cu adevărat,
nu credeam nimic, eram sceptic,
eram ca pe-o linie de tramvai,
pătat, plin de lacrimi,
plin de neîncredere
şi oftînd lăcrimam.
Efemer moment
într-o seară nocturnă
cînd înca încercam
să te readuc înapoi,
încercam să sfîşîi cu dinţii
sufletul meu neputincios
şi purtat de păcate.
Am un motiv aprins
să tot încep să critic,
să critic sistemul
în care-mi duc zilele,
să-mi critic sentimentele care-s
ca o frunză în cădere,
ca un mugur de primăvara,
ca un lac secat...
Oh, cîte aş mai putea să spun!
Cîte din aceste versuri
au fost privite de ochii tăi,
simţite, trăite
şi citite cu aceiaşi dragoste
cu care eu încerc să mă exprim.
Aş vrea sa fiu un val din mare
să mă izbesc de ţărm,
să ştiu ca acolo-mi va fi sfîrşitul
şi crucea unde mă închin mereu...
Aş vrea să fiu un fluture de noapte,
căci în zi, atunci voi muri.
Aş vrea să fiu un vers în care
eu l-am scris, dar necitit.
Aş vrea să fiu o rază de lumină,
căci doar aşa te-aş mai putea privi.
Aş vrea să fiu o floare albă
căci doar aşa m-ai putea iubi.
Aş vrea să fiu o lacrima caldă
ce din ochiul tău va răsări,
căci doar aşa îţi voi cădea în palmă
şi eu acolo voi sfîrşi...

Taina sufletului meu

Ea mă aşteaptă în visele mele
în fiecare noapte în misteriosul gînd,
îmi vîneaza zilele, îmi vîneaza aşteptările...
Oh, Dumnezeul meu, simţi cum mă prăbuşesc?
Înlăuntrul meu, îl veghează doar ea
şi mă face să dispar, să plutesc
în vidul nesfîrşitului...

Merg, paşii mei lasă urme de praf
şi cuvintele mele se rostogolesc
pe buzele mele reci şi crăpate,
cuvintele mele nu-ţi mai ajung la suflet
căci tu, tu eşti ca şi buzele mele...

Trăiesc în beznă, în bezna cuvîntului meu
şi simt, simt durerea şi aşteptarea,
simt şi aud glasul înălţat spre cer de tine,
simt că eşti acolo undeva,
dar chipul l-ai ascuns de mine.

Lacrima surdă

Cîţi ochi dulci şi anxioşi, poete
ai întîlnit în viaţa ta acum?
Cîte versuri fără nume, ai scris
în dragoste, pentru a se preface în scrum?!

Erai mîndru cînd îi sărutai obrazul,
cînd ochii ei se topeau privindu-ţi trupul,
cînd mîna i-o purtai în palma-ţi caldă
şi buzele voastre se uneau sărutîndu-şi...

Aduţi aminte de-acele clipe-n care
alergai pe cărarea paşilor ei,
o strigai în noapte, dar gîndu-i e departe
şi fugea de paşii tăi!

Visa, cînd buzele-ţi vorbeau întruna
şi gîndul tău se întreaba adulmecat:
De ce în vise nu simţi fericirea?
Dar fericirea-i doar în visul tău!

O clipă de tăcere nepătrunsă
mi-i se-nchină înaintea mea,
este sentimentul dragostei tale
ce l-ai uitat pe calea mea...

O, ce noapte lungă şi tăcută
se aşterne peste trupul meu.
Un vuiet sur îmi unge rana,
mă va spăla de păcatul meu.

Frămîntări îngîndurate

Ce te-ntrebi străine oare?
Că nu-i scris să-ţi dau o floare?
Uite-mă cum scriu în lume,
le zîmbesc şi-mi dau cunune!

Privesc în ochi, sălbatici, cîntă-mi
să-ţi şoptesc acord de vis,
sunt doar un strop de gînd din tine
şi privesc, îţi scriu din vis.

Nu ma obosi frăţioare,
căci n-am venit să te slăvesc
am un pix, un gînd, o floare
scriu ce simt, scriu fără preţ!

Mă-ncîntă gîndul că pot scrie
un volum, cîntec, o poezie...
scriu căci sufletul îmi cere
şi-i servesc a mea durere.

O zi, o frază, o oră, un cuvînt...
toate-s libere de-un cînt,
toate-s albe, toate-s mîndre
doar cuvinte îmi adulmec.