O stare efemeră

Stau adesea sugrumat de gânduri,
mă gândesc la chin, război, trecut.
Mă simt nostalgic, efemer şi singur,
înmormântat de propriu-mi gând.

Supus unei încercari timide,
întrebat de prieteni de ce mai plâng,
mă-ntreb şi eu sfărâmat în suflet
- De ce mă plâng, când totul am pierdut?

Un fel de "bun-rămas"

Sunt o cale fără margini,
un calvar de urlete şi neant
sunt omul singur făr-un nume,
omul care-i solitar...

Şi plâng în paşii nopţii mele,
plâng sub pătura de nori pierduţi.
Acesta-i neantul şi calvarul,
acesta-i drumul ce-a trecut.

Şi paşii mei ce dor îmi lasă
în locul care-am fost crescut
plec în lume, dintr-o lume oarbă
plec oftând ca-ntr-un mormânt.

Singurătate tropicală

Dacă te-aş îmbrăţişa cu miros de floare,
ţi-ai schimba culoare pielii.
Ai deveni verde ca şi tulpina lalelei;
cuvintele-ţi s-ar atenua-n buzele mele.

Gândul zilei

Îmi simt sufletul spulberat în mii de cuvinte nerostite!

Apăsat în singurătate

Cu teama că te voi răni vreodată
am să plec în neant şi n-am să vin,
fost-am gândul, inima-ţi şi veacul
şi timpul greu ce iute el s-a dus.

Şi graiul nopţii ce-n amurg se lasă,
în voia grijilor, abis şi plâns.
Norii negri în suflet greu m-apasă
şi plânsetul durerii în suflet mi-l auzi.

Şi-n aste mâini cu dorul rece,
însângerate pentru-n veac,
cu paşi nostalgici, înlăcrimaţi şi singuri
voi veni din umbră, în calea ta.

Agonie, teamă, dragoste şi ură
toate-ţi sunt păreri de rău,
stau şi mă plâng, mă plâng în asfinţire
că nu te am sub braţul meu.

Nopţi, lacrimi, solitudine şi pace
în sufletu-ţi nostalgic, efemer...
Zăcută-n lanţuri, urlete şi ceaţă
de dorul meu ţi-e gândul trecător.

Şi plâng acum în zorii zilei,
zâmbesc nostalgic, duios şi trist.
Stări suave ce-au fost trecute,
clipe-n viaţă, păreri de rău.

Durere libelulică

Cum crezi că te iubesc?
Atât de profund îmi aştern
sentimentele înaintea
fiinţei tale.

Atât de cald îmi este gândul
înaintea furiei tale.
Gândul meu statornic
în respingerea ta jovială

şi faptul mirării mele...
Tu libelulă nu-ţi
poţi imagina trupul
lângă inima gustării mele.

Lasă-mi-te-n ocrotirea
voinţei mele şi-n amurgul
trupului meu jovial
ce-n dor aşteaptă chemarea ta.

Lasa-mi-te-n gânduri,
în nopţi cu lună plină,
în ploi de toamnă efemeră
şi văi de râuri înecate-n lacrimi...

Lasă-mi speranţe, visuri
înaintea fiinţei tale
şi inima ta, dăruieşte-mi-o
în zarea credinţei mele.

Şopteşte-mi clipe inhibate-n file
şi voinţa ta solitară,
în chinul tău nostalgic
scufundat în lacrimi...

Ia-mă-n seama credinţei tale
şi mâna-mi solitară
să-ţi cuprindă trupul, palma
şi restul vieţii tale.

Atinge-mi ochii, genele
şi trupul...
Atinge-mi viaţa, sufletul
şi gândul...

Lasă-mi buzele
să-ţi frământ iubirea,
ochii,
să-ţi pot simţi privirea.

Nu-ţi irosi clipe-n singurătate,
în zborul tău ce duce-n "libertate".
Lasă-ţi aripile descătuşate
şi umple-mi golul supus durerii.

Gândul zile

Încruntată îmi este fruntea din pricina "aşteptării" tale.