Un ropot scurt de ploaie

Pe un peron în miez de zi sau noapte,
pe un peron mai singur decât noi,
pe un peron
priveam îngândurat cum pleci în noapte,
pe un peron
priveam amurgul ce se lasă-n doi.
Un ultim tren,
ultim vagon,
ultimă scară,
spre tine voi veni să te iubesc,
pe malul Dunării ne-om săruta în seară
când Dunărea va plânge între noi.

Și-n camera pustie fără tencuială
cresc patru lumânări ce-au fost cândva de ceară -
cresc ca nopțile de toamnă...

patru flăcări se destramă!...

M-ai așteptat cu o căldură tropicală,
cântând sau fredonând un vers,
cântând și îngropând toți zeii,
cântând abisul ce se lasă peste noi.

Dă-mi tot ce crezi ca nu se poate da,
dă-mi starea ta, durerea, chiar și vocea;
dă-mi tot ce-nseamnă povara ta,
dă-mi boala, rizomul, suferința.

De-ar fi să bată clopote de aur,
pe străzi pustii ne vom plimba zâmbind,
la brațul meu tu vei păși bizar și poate
îmi vei cânta frumosul îngropat aici.

Nu știu ce valuri ne sugrumă,
de mare, fluviu sau de râu,
dar știu că tu îmi vei cânta iertarea,
iertarea nopților ce le-am pierdut demult...

Ce-ar fi să ne mai întâlnim odată?,
să ne iubim, să plângem, să dormim;
sunt scepticul iubit c-o lacrimă amară...

adu-ți aminte unde ne-am iubit chiar prima oară!  

Gând

„Un om înțelept sădește un arbore, un prost îl înlătură.” 

Gând

„Capitalismul: înclinație spre desfrâu!”

Gând

„După o perioadă de viețuire, onorifică sau nu, cu toții mă veți uita; atunci înseamnă că mi-am atins supremația singurătății mele.”

Trecătorul

Sunt cel ce pleacă,
cel ce n-a fost niciodată,
cel elegiac al sfârșitului,
cel ce-a cunoscut eșecul în astă viață.

Imaginar

Singurătatea este o formă a iubirii,
un abis lăuntric, nerostit,
o lume-n care nu-i ușor să rămâi neutru,
o lume-n care totul e absurd.

Șoapta singurătății

Privesc cerul în tăcere,
din umbră,
așa cum Euripide privea
marea din grotă
și mă prăbușeam în pragul infernului,
al durerii, al regretului.
Aș vrea să fiu supremul filosof,
cel ce tace, cel ce plânge fără motiv,
cel ce ajunge la tăcerea absolută,
cel ce a picat de pe singurul piedestal
clădit în mijloc de toamnă;
mă întreb: cine sunt?, ce vârstă am?,
și ce caut aici?
De ce m-am oprit în fața suferinței,
ca și cum ar fi fost pentru prima dată?