Când e vorba de mine însumi

încărcat de neliniști
chinuit de păcate
privindu-mă pe mine însumi
monoton și vulnerabil

pot citi în mine însumi
ca în gânduri care mă răsfrâng
mișună în mine frământări sărmane
stau în cuget stau în gând

Gând

În România se fabrică oameni de cocă, de mămăliga, cum spunea Alexandru Mironescu și ne mirăm de acest climat de confuzii, de tensiuni politice și târguieli inutile. Trei decenii de cacealma, de pălăvrăgeală internațională, europeană chiar; discuții și conferințe, această momeală cu speranțe în rândul tinerilor mai ales, acești orbi ai societății care au naufragiat în ridicol și întrețin aceasta ideologie cu speranțe care nu duc la nicio concluzie; o vânzoleală programată, asta-i România.

Gând

Uneori, ca azi, sunt cuprins de o lehamite deosebită și, parcă, amețit de binecuvântarea singurătății, accept această tăcere pe care o port în mine însumi.

Eternă neschimbare

unei

Mi-e departe sufletul de tine,
nici gândul nu-mi mai e ce-a fost;
glasul tău nu mi-e lăuntru
nici pasul tău, prezentul meu.

Se lasă toamna, plină de cuvinte,
în versuri te amintesc vetust;
senzații de iubire mă apasă
și-aștept să vină seara, să apun. 

Deși e toamnă

toamna aceasta nu mi-a adus nimic
deși-i blândă m-a dezgolit sălbatic
deși nu plouă cuvânt enigmatic
deși ești senină toamnă lumină

pașii tăi sunt absenți în durere
deși te caut din priviri în muțenie
se va duce și toamna în ritm de sonată
preamultul rostirii otrava menirii

frunze cadeau triste de-o lună
și-mi adii printre rânduri și gânduri
în van te seduc când noaptea începe
pleoapa mi-e grea și toamna nu-i rece

Cuvinte fără sens

dor de Cioran și stările lui
de toamna care-mi este efemeră
de doamna pe care nu pot s-o uit
și de-o ploaie tristă de durere

mi-e dor de Manea și soția lui
de parcă-am fi cinat la aceeași masă
undeva pe-o stradă din Paris
Cioran jelea un dor de casă

departe pe fundal plânge Grigoriu
și noi abrupt ne frământăm
Culianu zace plin de sânge
la apus tăcut suspin mereu

suntem datori istoriei noastre
Celan ne strigă din aval
adio azur o despărțire
viața asta mi-e calvar

Obsesii

unei stări și unei iubiri

mă obsedează Bach, Cioran și Paler
mai nou, Călinescu și Culianu;
mă obsedează ploaia și vântul
și castanul toamna.

mă obsedează singurătatea...
nici singurătatea nu-mi mai e ce-a fost;
mă obsedează plimbările nocturne
și pasul care-mi e atât de greu.

mă obsedează un Allegro de Bach
și-un Minuetto de Boccherini;
mă obsedează caietele lui Cioran
și asasinarea lui Culianu.

mă obsedează că viața-i o coridă
și chinul de a citi pe pat;
mă obsedează cum toarce o pisică
și mesajul dintr-un epitaf.