Seara cădea treptat, bolta cenuşie
se întuneca tot mai tare şi începeau
să se arate stelele...
Încercam să-mi amintesc de trecut,
dar totul era nebulos. Aproape că
nu mi-am atins destinaţia sufletului meu,
vraja priceperii de neatins.
Tot trupul meu se cutremură
într-o durere de nestăpânit.
Strigam: Euclid, Euclid, Euclid!
Toate aceste trăiri le
simt dupa atâta amar de vreme,
atâta timp de vis şi agonie...
Îmi îndreptam ochii spre "Amrita"
şi cugetul meu era una cu pământul.
Euclid, de ce ţi-ai minţit sufletul?,
aceste confesiuni absurde m-au dărâmat;
"Când timpul îşi va pierde minutele
şi clipele" atunci voi renaşte. Amurgul
vieţii mele renaşte odată cu venirea
unei noi dimineţi.
Mă simt atât de zidită în acest timp
nemăsurat, perpetuu. Plâng şi renasc
în imaginaţia mea, amintindu-mi-l pe
Mircea la vârsta lui fragedă.
Dar acum părul i-a devenit alb
ca şi omătul; la fel sunt şi eu?
Mai sunt eu cea pe care el a cunoscut-o?
El e cel pe care eu l-am cunoscut?
Unde-mi sunt zilele?, în care
am stat în atâta agonie şi despărţire,
în toţi aceşti ani agonisiţi în nemăsurare...
se întuneca tot mai tare şi începeau
să se arate stelele...
Încercam să-mi amintesc de trecut,
dar totul era nebulos. Aproape că
nu mi-am atins destinaţia sufletului meu,
vraja priceperii de neatins.
Tot trupul meu se cutremură
într-o durere de nestăpânit.
Strigam: Euclid, Euclid, Euclid!
Toate aceste trăiri le
simt dupa atâta amar de vreme,
atâta timp de vis şi agonie...
Îmi îndreptam ochii spre "Amrita"
şi cugetul meu era una cu pământul.
Euclid, de ce ţi-ai minţit sufletul?,
aceste confesiuni absurde m-au dărâmat;
"Când timpul îşi va pierde minutele
şi clipele" atunci voi renaşte. Amurgul
vieţii mele renaşte odată cu venirea
unei noi dimineţi.
Mă simt atât de zidită în acest timp
nemăsurat, perpetuu. Plâng şi renasc
în imaginaţia mea, amintindu-mi-l pe
Mircea la vârsta lui fragedă.
Dar acum părul i-a devenit alb
ca şi omătul; la fel sunt şi eu?
Mai sunt eu cea pe care el a cunoscut-o?
El e cel pe care eu l-am cunoscut?
Unde-mi sunt zilele?, în care
am stat în atâta agonie şi despărţire,
în toţi aceşti ani agonisiţi în nemăsurare...
Euclid, Euclid, Euclid!
M-am pus în postura Amritei şi am încercat să scriu un poem care să asemene "ruperea" dragostei dintre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi. Anii de despărţire care au trecut între cei doi, au fost ani care nu s-au putut măsura în timp. Iubirea lor e veşnică, e acolo pe acel piedestal la o înălţime destul de ridicată. Iubindu-se au dobândit un adevăr, făcându-se excepţie în fanteziile pe care Mircea Eliade le-a trăit atunci când a locuit în Calcutta, oraşul în care Maitreyi Devi locuia cu părinţii...
