Viraha

Sunt legat în lanţuri ca smintiţii
închis într-o celulă, hămesit
bătut şi torturat de mine însumi
prin lacrimi şi prin ziduri mă simt rănit.

Şi printr-o moarte timpurie
ce stă închisă-n pieptul meu,
nădejdea mea şi mângâierea
sunt lacrimi ce mă urmăresc mereu.

Ador înalta ta splendoare
dar să mă chinui în al meu trup
şi simt cum totul n-are viaţă,
simt cum totul i-a sfârşit.

Această floare ce străluce
ca un vultur făr` de gher`-
eu stau şi plâng în astă lume,
plâng şi plâng în nori de fier.

Sicomori pierduţi iubito,
să ne plângem legaţi la mâini,
la pieptul tău să cad pe gânduri,
să fiu altarul tău de plumb...