Amintirile mele, cu imagini de lacrimi
şi armonii de vioară, mă întorc în timp,
în închinări pustii de om singur şi plâng,
plâng în toată veşnicia înaltului cer.
Melancoliile îmi trezesc timpuri ale
trecutului, peisaje singuratice şi tăcute,
peisaje ale mărilor şi munţilor uitării. Îmi
apropii depărtările, îmi răscolesc timpul
şi toate primăverile mele îmi scot la lumină
bănuiala tristei mele melancolii. Trec prin timp
şi-l simt în mine, al meu. Îmi revelează muzica,
plictisul şi lacrima mea solitară.
Îmi iubesc viaţa pe care o detest, îmi iubesc
tristeţea pe care o iubesc şi iubesc dorinţa
de a îmbrăţişa un lan de stele...
Suferinţa mea e modul suprem luat în serios!
Plâng!
şi armonii de vioară, mă întorc în timp,
în închinări pustii de om singur şi plâng,
plâng în toată veşnicia înaltului cer.
Melancoliile îmi trezesc timpuri ale
trecutului, peisaje singuratice şi tăcute,
peisaje ale mărilor şi munţilor uitării. Îmi
apropii depărtările, îmi răscolesc timpul
şi toate primăverile mele îmi scot la lumină
bănuiala tristei mele melancolii. Trec prin timp
şi-l simt în mine, al meu. Îmi revelează muzica,
plictisul şi lacrima mea solitară.
Îmi iubesc viaţa pe care o detest, îmi iubesc
tristeţea pe care o iubesc şi iubesc dorinţa
de a îmbrăţişa un lan de stele...
Suferinţa mea e modul suprem luat în serios!
Plâng!
