Gândul serii

- Nu suntem compatibili!
- De ce îmi spui asta?
- Păi... Uite!

P. S. Numai alături de femeie simți cât ești de putred.

Gândul zilei

Șoapta tăcerii tale îmi este pierzanie!

Clipe străbătute spre empirism

Am privit aceste clipe străbătute
alături de tine,
mi-am întors privirea
în spatele plăcerii noastre;
eram doar noi, singuri,
într-o lume fără argumente...

Uităm farmecul dezlănțuirii
și-al gesturilor simțurilor noastre,
al acestui amurg de gânduri
ce biruința ne-o stăpânește
pe calea fericirii noastre;

putrezim împreună uitându-ne
în dragostea ce ne-o purtam.
Empirismul tău oferă prilej nesăbuit
în mintea noastră, iar tu,
cercetator lipsit de orice încredere a firii,
îmi "arunci" poezii nostalgice
survenite parcă dintr-o altă era.

Oferă-mi plânsul voluptos al cărnii tale,
dragostea pe care mi-o ascunzi,
iubirea ce nu mi-o poți spune
și gândurile tale ce s-au transformat
în spini, lacrimile ce-ți sunt
tăiș în carne și pomeții tai ce sunt
piedestalul zvârcolirii cugetului nostru.

Înfrigurarea, fierberea trăirii noastre
e atât de amară în lipsa atingerii,
actul iubirii, spaima de suspin, de cuvinte...
N-am obosit de atâta poezie, nu plâng
din firea cuvintelor mele, n-am obosit
din iubirea iubirii tale și dorul zâmbetului tău.

Instrumentele simțirii tale plutesc
în nimbul creației mele muzicale, sufletu-mi
este praf de credință, iubire și apăsare.
Cuvintele mele sublunare ți-au atins trăirea,
ți-au mângâiat sufletul și necredința.

Apropierea măreției noastre se află-n calea
sufletelor noastre, iubirea ostentativă geme de prezent.
Oferă-mi îmbrățișarea ta cu esentă lacrimală,
dă-mi din sărutul tău extazul împietrit al simțirii
și prezența ta eternă să nu-mi picteze cerul
doar de dragul unui anotimp.

Suspin intelectual (Personajului empiric)

Zâmbetul tău geme în măduva
oaselor mele și-n gândurile
ce-mi oferă lumina duhului
și pâlpâirea vibrației stării mele;

aerul pe care îl respir e
un zâmbet al tău, un obraz
delicat în fiorurile ascunse
din rostirea buzelor mele.

Nu te-aș iubi din nevoia
de-a nu mă știi singur,
din dorința de a scăpa de intimitate,
sau din nevoia că aș putea sfârși singur.

Alerg disperat de propriu-mi sine
și vin spre "spaima" ce mi-o oferi.
Alerg în întâmpinarea pașilor tăi
și vibrația trupului tău îmi e călăuză.

Fără dragoste, totul e vid. Arată-mi
dragostea să ne tămăduiască în veci
și dragostea să devină muzica iubirii
noastre, poticnirea visului despărțirii.

Tu, ești muzica universului meu
și prin farmecul tău stelar nu mă lași
pradă adormirii, și-n lipsa liniștii,
îmi oferi acorduri fără tacere...

Ajung la summum în dragostea creației tale
dar atingându-ți buzele, ating năpădiri de vaiet
și gonești, gonești în universul sceptic
și-n calea cea mai scurtă spre puritate.

Glasul tău, fără parfum de întunecare
este ondulația în mărginirea sufletului meu.
Glasul exprimă puritatea cuvintelor și-n
urechea mea, totul, e ca un vis de primavară.

Adesea m-am întrebat: îmi ești doar sete de iubire?
Mi-e sete de dragostea ce nu poți s-o oferi,
de singurătatea pe care ți-o ascunzi de mine,
de vacarmul ce urlă-n adâncul inimii tale.

Dacă "Don Quijote" ar fi gâsit motive de a se
lega de dragoste, fericire, interese,
ar fi cucerit cât ar fi avut nevoie din sufletul tău.
Dar pofta lui de năvălire creștea invers, în eșec...

Zilele-mi sunt o lacrimă necontenită a stării mele.
Acest capăt nu există, totul se duce spre o stare obidă.
Tu ești timpul meu și-mi ești vrașmaș mie.
Ar fi fost mai onorabil să fiu decât să nu fiu?

Răspunde-mi întrebării mele, altfel,
lacrimile nevărsate se vor preschimba-n ghimpi,
și-n starea mea morbidă mă voi transforma-n
răni de vacarm, în aparențe de vitalitate.

Lasă-mă să-ți ofer o clipă de intensitate,
încat să nu te mai poți aduna. Lasă-mă
să-ți mușc carnea cotropita de fioruri și-n
nostalgia stării tale, să privești eternitatea plăcerii.

Mi-ai oferit panica splendorii prin abuzul de dărnicie,
m-ai făcut să fiu un diletant al extazului ființei tale,
inima îți bate-n prabușirea absenței mele și iubirea
se descompune în mii de cuvinte atunci când mă adulmeci.

Gândul zilei

Ar fi fost prea frumos să am parte de frumos!

Gândul zilei (Personajului empiric)

Lipsa noastră e-o poezie fără ritm.

Totul nu e încă spus

Sunt cronofag:
devorez timpul. Nu-l
pot aștepta să mă aștepte.
Îl devorez, în loc să mă devorez.

Sunt blând ascultând
fiecare clipă a morții,
și am prilejul de a mă elibera
de eventuala tiranie a gândului.

Pretind că filozofez și compar
timpul cu al tău zâmbet.
Doresc eternitatea sau cel puțin
prelugirea vieții lângă finitudinea ta.

Dar în felul acesta pe care tu mi-l oferi,
faptul că sunt muritor îmi crează
o perfectă iresponsabilitate de gânduri
și cred că totul, totul îmi e permis lângă tine.

Rana ta, calvarul gândului tău face parte
din timp. Timpul vindecă, ucide și renaște.

"Și-n picuri de lumină" Da! Și-n picuri de lumină,
"Și-n raze de război" Da! Și-n raze de război,
"Și-n lacrimi de furtună" Da! Și-n lacrimi de furtună,
"Și-n tunete de flori" Da! Și-n tunete de flori,
"Te voi iubi" Da! Te voi iubi.