Decad în clipa primei obsesii (Personajului empiric)

Gonesc printr-un deșert
secat, solitar și arid...
Ce vis de glorie,
asemuit cu osânda!

Depășesc scopurile ultime,
iar asemenea căderi
îmi sunt conștiința ce mă
aseamănă cu propria-mi umbră;

calc prin freamătul trupului tău
fără să mă pot dezlipi de tine,
calc pe deșertul sânilor tăi,
nici ploaia nu mai stă să vină.

Doamne, dă-mi puterea
să nu mă rog niciodată,
dă-mi golul stăpânirii mele
să nu refuz seducția nesănătoasă;

eu nesfârșit!
Mă tăvălesc în clauza mea muritoare
și nici o dorință precisă
nu-mi trezește umbra îndoielilor;