Portretul unui fluture

Te-am zărit într-o zi tristă
pentru prima dată în acest timp
și erai atât de fragedă, ca aripile
unui fluture singuratic ce zbura
spre exil sau neant

și

finețea încheieturilor tale
îmi e atât de cunoscută,
atât de senzuală poți fi
încât m-ai determinat să
alerg cu tine prin ploi, viscol și gând.

Te-aș întreba anumite gânduri,
dar, privindu-te nestăpânit,
mi-e teamă de răspunsul tău,
de reacția ta neîmblânzită...

Nu, nu ești sălbatică, nu la aceste mă refer.
Sunt doar puțin străin în preajma ta,
puțin ondulat de vise, de stări și de trăiri

și

ți-am privit pasul alergând,
pasul tău legănat ca o frunză rătăcită-n vânt,
ca o lacrimă de dor, sărutând pământ,
ca un sărut profund pierdut prin gând...