Știam că vom ajunge aici! (Empirism)

Praga, Florența,
Bach,
Cioran, Paler, Nichita...
îmi trebuiesc toate acestea,
înainte de-a muri!

Mi-ar trebui și dragostea ta,
respirația ta pătrunzătoare,
aerul existenței tale,
privirea ta și dragostea.

Am nevoie de tine ca de ploaie
și îmi aduc aminte de fiecare lacrimă
vărsată pentru mine și
ochii tăi, plânși, ce sunt ca
două stele rătăcite în neantul terestru.

Nu te-aș fi putut uita
și realizez după veacuri ce
înseamnă singurătatea, tristețea
de a fi singur sau singurul...

Mi-am oferit melancolia tristeții
și gripa singurătății.
Scepticul iubirii și-al pasiunii,
muribund al scrisului
și-al clipirii...

Ce viață mi-aș fi oferit lângă tine
și nu mai sunt om de-atunci,
nu mai sunt poet, nici gând,
sunt doar regret, o lacrimă și-un cânt.

Sălbatic printre oameni,
nomad printr-un oraș pierdut,
o floare printre ciulini
și-un obraz înecat de lacrimi...