Îngrozitorul prezent

De-aș putea fi trecutul,
calvarul singurătății tale
și de-aș putea să-ți dăruiesc
corola simțurilor mele, stărilor
sceptice ce s-au desprins
din trecutul meu fermecător,
sceptic și funeral.

De-aș putea fi fericirea,
zâmbetul singurătății tale
și de-aș putea să-ți dăruiesc
nimbul răbdării de-a plânge,
senzația pesimismului
și calvarul de-a fi om,
de-a exista într-o lume atât de rea.

De-ai putea suporta durerea,
rana, urma ce ți-a rămas pe trup
și lacrima ce-o plângi mereu,
lacrima alergătoare spre tristețe
și aripa frântă ce nu-ți
oferă nevoia zborului extravagant;
uită-mă-n depărtarea mea,
în mormântul scormonit de unghiile mele.

Nu-mi oferi tristețea de-a crede,
senzația că ești, senzația iluziei...
Nu-mi oferi fericirea efemeră
ce-a reușit s-o-ntâlnească orice nebun
și să mă desprind de lumea mea perenă,
să mor sub cerul creat de tine;
lasă-mă-n toamna mea sceptică,
morbidă și plină de mine, lasă-mă!