Sunt suspendat într-o lume
fără sens,
într-o lume groaznica de
senzații,
senzații de vid monoton,
apăsător.
Mă împietresc
într-un extaz paradoxal
fără revelații, iar
sentimentele nu tind spre viață
și nici spre moarte;
tind spre empirism!
Singurătatea glacială
m-a sedus, m-a furat;
simt timpul cum mă zdrobește
și această senzație de vid
mi-a rezultat din infinita suferință,
din suprema durere a „nimicului”
și din dorința nebună
de-a fi cu ea.
