Empirism
Într-o deznădejde consumată
mi-am aruncat spiritul
și gândul meu empiric
mi-a rămas într-o vitalitate
nostalgică, tremurătoare.
Ești gândul meu, păcatul meu,
singurătatea cumplită a vacuității
și toată această terapie
de-a ne simți,
îmi este demiurgul reliefat
al piedestalului meu,
al sufletului;
sunt întunecat de tristețea ta
și rămân în afara înțelegerii și
pasiunea mea ucigătoare ești tu,
empirismul tău, tristețea ta.
M-aș transforma în potir
și aș aduna o altă viață,
mai plină, mai umană, mai empirică;
aș renunța la mine pentru
sublimul tău de-a fi,
pentru dragostea ta,
pentru prezența ta...
Adevărata viață a fost
zămislită din noi,
din faptele noastre,
din tristețea timpului.
Mi-e dor de glasul tău,
de privirea ta...
