Peisaj amuțit

Singurătății

Sufletul mi-e călător prin altă lume,
nu pot să știu în ce mă regăsesc,
de fapt, această stare fără nume,
această stare în care nu mai cred!

Și orice gând, orice simțire,
să ai mereu tot mai puțin,
să nu te simți ivit de lume,
să te plângi mereu în asfințit.

În mijlocul oamenilor trăiesc
și nu pentru gândul lor neînțeles,
și ție ți se pare că seara-i armonioasă,
pașii tăi repezi și gândul meu de piatră!