Ții minte-ntâia mea călcare?

Din când în când te voi călca pe picior,
te voi călca să-ți aduci aminte că sunt;
va fi vânt, va fi ploaie, va fi gând,
vijelioase stări răsărite din pământ.

Și-ți aduci aminte întâia mea călcare?,
flori răsăreau de nicăieri, păduri defrișate
se chinuiau să nu moară, în timp ce eu,
cu pasul viscolind, te călcam a doua oară.

Nu mai știu dacă te-am călcat a treia oară,
rătăcind în aroma vremurilor târzii,
târziul cățărat peste timpuri solitare,
în pasul întunecat ce ne calcă în pământ!