Gândul schițează

Și-n tăcerea deplină a unei nopți absurde,
din abisul căderii în dureri;
un Bach timid se mai aude,
spre slava unui Dumnezeu absent.

O, durere, zâmbet și oftat,
ce-ți zbieri osânda de cuvinte;
aceste stări a-ngenuncheat,
un popor cu stări de plânset.