Îmi realizez vârsta și-n momentul acesta ironic,
fără entuziasm, îmi dau seama cât de mult am pierdut după toate deciziile
puerile pe care le-am luat în trecut și mă raportez la tot ceea ce înseamnă
prezent fără să existe un leac pentru tot trecutul tulburat care și astăzi mă
bântuie în toate acțiunile lui. Nu am nicun obiectiv și asta mă înspăimântă. Mă
simt ca tipul ăla din ultima bancă de care râde toată școala.