impresie adâncă

ce placut suntem părăsiți
de fiecare zi prin care trecem
și uneori ne afundăm în somn
fără să iertăm
liniștiți privim spre
farmecul ciudat al nopții
spre durerile oamenilor
pe care-i apăsam

te văd vioaie și pasionată
bogată ca-n aidoma arhitecturii Rococo
balsam febril
în anotimpul tinereții
o, nepătrunse întunecimi
febrile stări

iar eu stau culcat pe parchetul rece
întins submisiv
și tot așteptând
mă visez lânga râul ce se rostogolește
și privesc în sus de pe pământ

în sufletul meu se naște chipul unei iubite
clocotind în desfătarea unei stări
călăuzit de pași ce ma duc spre tine
din belșug alerg de dragul tău

e tot mai scurt spectacolul vieții
priveliști mărturii tremurător
mă clatin atât de cumplit
când vin spre tine
izbutesc plângând să te revăd