Pe neașteptate

De ceva timp scriu pe muzica
lui Arcangelo Corelli
și m-am tot gândit la tine
pentru că uneori sunt prost
de fapt
puțin naiv pentru că ți-am zis atâtea
și tu n-ai răspuns decât
c-o tăcere profundă
de ne-nțeles
și te tot gândești să pleci
dar încă n-ai idee că mă voi ofili
ca o floare pe un câmp arid
pe care nu l-a mai plouat niciun nor
de foarte mult timp

în timpul ăsta nu știu
ce să-ți mai spun pentru
că ție nu-ți place nici să citești
nici să mergi prin biserici să-l
asculți pe Bach
sau să nu faci nimic pe o bancă târzie
și atunci îmi dau seama
dacă sufletele noastre s-ar potrivi

naiv poate fără un țel
dar eu îți voi spune prin versuri
că te-am tot căutat
dar asta va fi minciuna secolului

tu va trebui să înțelegi că tragismul meu
va fi dispariția ta
și chiar dacă vei simți aceste rânduri
în inima ta nu va exploda nimic
pentru că mi-ai spus
că-ți place singurătatea la fel de mult
cum îmi place și mie
numai că eu chiar mi-o trăiesc singur
fără ajutor

mă ridic silențios de la masa
pe care-mi sprijin coatele atunci când scriu
și mă pregătesc de un drum
pe care nu-l accept
și voi păși pe el cu teamă poate
șchiopătând ca-n poezia lui Nichita
unde spunea:
„... ți-aș sărauta talpa piciorului,
nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea,
de teamă să nu-mi strivești sărutul?”