Distihuri grandioase

unei

gândul îmi mistuie ființa
și faptele-mi îndură pedeapsa;

tânjesc lacrimile-mi bolnăvicioase
dintr-o inimă veselă ce suspină;

și glasul ei a încetat să urle,
în acest tablou pustiit al jertifirii;

încetat-a ritmul viorii să-mi cânte
sub condamnarea-mi ce-i viață, nu cântec;

și oasele-mi tremură sub carnea înfrântă,
în pasul pângărit de atâta deznădejde;

imagini fantastice cu tine de mână,
în mistice versuri povara se-nchină. (...)

Poezia zero

unei

ești poezia pe care
nu a scris-o încă cineva,
nici chiar eu,
deși, toată ești un cuvânt
de fapt, cuvinte
neasamblate încă de un poet.

Gând

Legea, doar o normă morală capabilă să susțină bazele proletariatului.

Început de februarie

unei

cât de mult mi-am dorit
să te duc în librăria
La două bufnițe
pentru că mi-ai mărturisit
cum că, ești cafegistă
și acolo, amândoi,
am fi putut savura cafeaua
sub imperiul unei liniști totale,
contemplând romancieri consacrați,
romancieri pe care-i putem plânge,
poeți nebuni, sinucigași chiar,
eseiști, pe care, dacă-i citești
ai impresia că ne sunt contemporani
și prin scrierile lor, parcă,
ne-ar face să tremurăm
cu un frenetism dubios, ciudat chiar...

aș închide porțile librăriei
imediat după lăsarea amurgului
și aș dărâma cu tine toate cărțile
iubindu-te
ca nu cumva să-ți rămână
un gust amar de pe urma
cafelei care-i atât de bună...