Distihuri grandioase

unei

gândul îmi mistuie ființa
și faptele-mi îndură pedeapsa;

tânjesc lacrimile-mi bolnăvicioase
dintr-o inimă veselă ce suspină;

și glasul ei a încetat să urle,
în acest tablou pustiit al jertifirii;

încetat-a ritmul viorii să-mi cânte
sub condamnarea-mi ce-i viață, nu cântec;

și oasele-mi tremură sub carnea înfrântă,
în pasul pângărit de atâta deznădejde;

imagini fantastice cu tine de mână,
în mistice versuri povara se-nchină. (...)