Anatemă

eu te zdrobesc în amintirea mea
și te calc în picioare răzbunându-mă

mă apucă un fior gândindu-mă
ce-aș fi fost fără amintirea ta

Gând

În România, revoluționarii, adică ăia din talpa societății, au devenit apărători de țară și naționaliști remarcabili, analfabeți ce-i drept, au reușit să tragă după ei haite de intelectuali, foști activiști și sclavi ai regimului trecut și dintr-o dată, peste noapte, românul nu mai știe nici măcar unde ar fi tiranul care trebuie ucis. Cum a reușit partidul comunist să se încredințeze țării, intrat pe ușa din dos în casa prostului, pentru mine rămâne un mister.

Fugari prin zeci de veri

unei

mi-e dor de tine ca-n copilărie,
sub glasul alb al zilelor pustii;
când cerul vast tăcut ne-ar spune,
că-ntr-o zi ne-om întâlni.

singurătăți puerile împreună,
spre spaima adulților ce ne-au privit;
tăcuți umblam ținându-ne de mână,
pe-un vânt de vară nerostit.

stau pașii mei tăcuți sub geamul,
se tânguie-amintirea de atâta dor;
m-adun cântând suflării tale,
plutind în cercuri n-am să mor.

se diminua orice depărtare,
atunci când te priveam la geamul tău;
de-atâta boală solitară,
abia foșnesc, foșnesc de dor. 

Din dragoste

unei

de când sufletele noastre s-au separat,
număr secundele în bătaile inimii mele
timpul care ne-a despărțit atât amar
și, poate, niciodată nu ne va [re]uni.

(...)