În România, revoluționarii,
adică ăia din talpa societății, au devenit apărători de țară și naționaliști remarcabili, analfabeți ce-i drept, au
reușit să tragă după ei haite de intelectuali,
foști activiști și sclavi ai regimului trecut și dintr-o dată, peste noapte,
românul nu mai știe nici măcar unde ar fi tiranul care trebuie ucis. Cum a
reușit partidul comunist să se încredințeze țării, intrat pe ușa din dos în
casa prostului, pentru mine rămâne un mister.