Nebunie

lui Nichita Stănescu

mă rupe tăcerea
miros de igrasie în odăi
cărți lăsate pe alocuri
și-un motan torcând duios

nimic nu-i mai bun decât vinul
nimic în odaie de fapt
un sunet trist se mai aude
zbuciumul poetului uitat

trec anii singuri fără rost
și-aștept să vină toamna iar
în bezna odăii nu mai văd
cum bâjbâi singur solitar

ce grea povară-i scrisul azi
frânturi din aripi de Icar
se topesc în gânduri vag
la geam privesc cum plânge iar