Din stări

nu am alte preocupări decât singurătatea
și mă-ntreb sistematic unde ești
mă-ntreb ce aș mai putea să inspir oamenilor
ce să le mai spun sau
cât de mult aș păcătui cu tine;
prin tine-mi salvez singurătatea
și nu din moft sau să crezi că
m-am săturat de atâta bâjbâială-n mine
că te doresc doar să-mi ascund eșecul
și dorințele pe care nu le-am satisfăcut
ci pur și simplu
m-aș lecui cu tine pe vecie.
n-am țel decât de-o iubire
și-mi aprofundez nenorocirile pentru că-s
nenorocit din pântece dar cu toate acestea te-aș iubi

m-aș vindeca lângă tine
ca Bartimeu lângă Hristos
și voința mea, bolnavă ce-i drept,
n-ar mai fi virulentă și otrăvitoare...
m-aș pironi lângă trupul tău
până la delir și m-aș aventura
în toate simțirile tale fără să regret

orice om vrea să fie altul decât este spunea Cioran
și-n mine se nasc tenebre senine cunoscându-te
se nasc seducții definitive
și-mi imaginez cum ar arăta lumea fără noi
fără gânduri pătimașe care se nasc
din suferințele trecutului nostru
și-i cu neputință să mai spun cuvinte de abator
de moarte într-un cuvânt
căci abia dacă-mi dau seama de gravitatea
prezenței tale în vidul abandonării mele

te-aș iubi pe furtuna și dacă n-aș face asta
aș cerși la ușa ta aș cerși decăderi
remușcări incompatibilități certuri...
m-aș abandona în strigătul timpului pierdut
și m-aș îmbăta cu vin să-mi macin ideile
care m-au tulburat în clipe de declin

să vii încremenită în căderea vieții mele
să mi te abandonezi cu lacrimi
cu neant și smerenie...