Noaptea târzie

O mută toamnă mă năpădește iar

Și, vai, uneori ești cu mine iar;

Lungă e noaptea fără tine iar

Și mor pe alocuri gândindu-mă iar.

 

Bufnește vioara în prag de amurg

Himere zâmbesc pe cerul amurg;

Mirifică noapte, în singur amurg

Era o odaie și-n tine amurg.

 

Nici astăzi nici mâine nu te-oi vedea

Destul e-ntuneric și n-oi mai vedea;

Gânduri izbesc și ne-om mai vedea

Totul e jale când vom vedea.

 

Desculț printr-o viață lipsită dor

Simt starea unei de care mi-e dor;

Și-n tine se nasc zile de dor

Găsindu-ți o lacrimă de care ți-e dor. 

 

 

 

Când pleci mă apucă dragostea de tine

Când pleci mă apucă dragostea de tine

mă întreb de ce nu mai rămâi, de ce nu stai;

s-aprindem lumânarea care se stinsese

în odaia-n care în gând ne-nfioram.

 

Și-n nopțile târzii când frigul ne apasă

și-n iarna grea din Păunescu îți citeam

stăm singuri tolăniți într-o privire

și-apoi e-o soartă când ploaia vine iar.

 

Dar singuri în tristeți cordiale

afară-i vânt și toate-s triste, vagi;

mi-ești dragoste flămândă și morbidă

în adâncul  împărăției te declar. 

 

Nimic la hotare

e-atât de tristă lumea și supusă

și totul duce spre mortuar

zac singur ducându-mi grija

în toamna asta fără final

 

nu-i nimic între mine și-o toamnă

doar un vid pe care eu îl gust

mi-aduc aminte că sunt străin

... în viscolul ce mă răstoarnă

 

îmi pot scrie întreaga dramă

pe bulevardele pustii

pe zidurile care mă-nconjoară

din amurgul cotropit