Când pleci mă apucă dragostea de tine
mă întreb de ce nu mai rămâi, de ce nu stai;
s-aprindem lumânarea care se stinsese
în odaia-n care în gând ne-nfioram.
Și-n nopțile târzii când frigul ne apasă
și-n iarna grea din Păunescu îți citeam
stăm singuri tolăniți într-o privire
și-apoi e-o soartă când ploaia vine iar.
Dar singuri în tristeți cordiale
afară-i vânt și toate-s triste, vagi;
mi-ești dragoste flămândă și morbidă
în adâncul împărăției te declar.
