Ascult!

Ascult! Da, ascult!
Ascult lent o pală de vînt,
o adiere de șoaptă
și un cîntec pietrificat!
De ce ascult?
Îmbietor această întrebare...
Cresc ca o floare într-un ghiveci,
ca polenul pe petala unei flori.
Ascult! Da, ascult!
Ascult lent cum cade o frunză,
plînge în căderea ei...
De ce ascult?
Iubesc toamna!

Povarnică îngăduire

Mă simt ca o insectă,
lipit pe o hîrtie de muște,
captiv...
Atîrn într-o decădere,
un refuz adînc,
o groapă mlăștinoasă plină
de minciună, neîncredere
și scepticism.
Singurătatea mă reduce la tăcere,
nu mă lasă să întorc capul,
mă silește să mor puțin cîte puțin,
încremenit în propria mea tăcere,
în propria mea frică de moarte...
De ce?
Tot aștept, aștept ceva, o așteptare...
Ca și Eleonora pe peron
aștept ce nu există!
Refuzat de adevăr, refuzat de minciună!
O vorba îmi șoptesc și poate
voi cădea în fericire, într-un vis,
căci bolta cerului-i aproape
și zorii inimii... într-un sfîrșit.
Aștept răsăritul, aștept o schimbare
doar în umbră mereu am stat,
o umbră haotică a umbrei mele,
un lăsnicior în noapte m-a devorat!

zâmbet

Să scriu despre iubire?

Să scriu despre iubire?
Aș putea să întorc aceste
cuvinte suave, mlădioase,
pline de harul cuvîntului meu...

Să scriu despre iubire?
Aș putea sincer să scriu aceste rînduri,
să le umilesc înaintea mea,
să fie darul ce așteaptă,
darul, pentru inima ta!

Să scriu despre iubire?
M-am tot plîns în aceste rînduri,
în versuri ce s-au scurs,
căci doar așa îmi trece timpul,
iubind acest apus!

Să scriu despre iubire?
De optimism m-am tot ascuns!
De gîndul meu ce-i doar un cuget,
o adiere, un declin!...

Să scriu despre iubire?
Ce-aș putea să scriu acuma?
Cîte rînduri mi-ar răpi iubirea
să scriu acuma despre trecut?

Să scriu despre iubire?

Să scriu despre iubire?

Să scriu ...?

N-aș putea privi în urma,
timpului trecut ce-a fost,
scriu în gînduri ce-i iubirea,
doar un freamăt, un ocol...

Să scriu despre iubire?
Aș mai scrie două rînduri,
două strofe de neuitat,
doar sunt sceptic și mă frămîntă,
iubirea ta ma-ntunecat!

Să scriu despre iubire!
Uite sincer cum se face,
dintr-un grai pierdut de mult,
fac cu har aceste rînduri,
ca un dar venit de sus!

Să scriu despre iubire?
Norii trec și-mi sapă-n cale,
îmi clădesc privirea-n zori,
mă uit spre cer, mă uit și doare,
călător ca ei mă văd și eu!...

Să scriu despre iubire?
Munții verzi ce-mi duc albastrul,
pomi înalți timizi, ursuzi,
lacul verde ce-i albastru
de iubire și refuz!

Ce culoare are iubirea ta?

Vin spre tin`, vin spre tin`!

Doar un pas spre tine vin`,
îi un pas pierdut în frig,
tu stai pe mal, suspini și cugeți
vin spre tin`, vin spre tin`!

Între noi se revarsa noaptea,
stelele ne cînta-n cor,
mă pierd în tine și-ntre vise
vin spre tin`, vin spre tin`!

Aud sunetul unor pași ce pleacă,
unor vorbe pierdute-n gînd,
îi doar un vis, un vis aleargă,
vin spre tin`, vin spre tin`!

Plîng lîngă amurgul inimii tale,
lîngă mîna ta pierdută-n vînt,
mă uit în zarea ce-i albastră,
vin spre tin`, vin spre tin`!

Octo

Îmi lipsești!
Octo, mă faci să suspin
după diminețile tale,
după vremea ta melancolică,
solitară și hulpavă de ploi!...
Ploaia tă îmi cînta ca un scripcar,
ca un zumzet de vioară,
mă ungea profund...

Ardeau lumănările pa masă,
seara, în timpul meu petrecut cu tin`,
priveam prin geam tăcerea ta albastră,
îți ascultam cîntecele instrumentale !...

Trîntesc cuvinte pe hîrtia-mi albă,
îmbătrînite parcă de acest amurg,
căci cerul singur, plînge seara,
plînge lin, plînge lin !...

Un gînd uscat pierdut devreme,
pierdut în seara de seceriș,
cuvinte-n Octo ușor fanate,
cu-n gînd baut, bătrîn, pierdut...

Octo, Octo, lumea-mi dragă,
îmi lipsești, ești cenușiu...
O vorbă singură-n tăcere,
un dor de mine, dor de gînd.

Mă pierd în cuget și isterie,
de dorul tău, Octo pierdut,
aștept să vii căci timpul doare,
Octo vii, Octo de duci...

E mult de atunci...

Ai fost ca un vînt,
ca o eternitate,
nimic altceva decît
murmurul indiferent al tăcerii,
golul prin care pășeam, gîndeam...
Ai venit ca o tăcere sublimă!

Iubeam liniștea cuvintelor tale,
strigătul tău efemer...

Țin minte fiecare amănunt al tău,
fiecare suflare, fiecare cuvînt rostit!

Acum, acuma îi o amenințare acea zi,
o uitare nevăzută, un gînd rămas,
o vorbă-n vînt în adiere...

Oh! Oftez și mă uit în zare,
nu văd decît, ceva, efemer
o lacrimă singură în gînd
stă să apară, trist...