Octo

Îmi lipsești!
Octo, mă faci să suspin
după diminețile tale,
după vremea ta melancolică,
solitară și hulpavă de ploi!...
Ploaia tă îmi cînta ca un scripcar,
ca un zumzet de vioară,
mă ungea profund...

Ardeau lumănările pa masă,
seara, în timpul meu petrecut cu tin`,
priveam prin geam tăcerea ta albastră,
îți ascultam cîntecele instrumentale !...

Trîntesc cuvinte pe hîrtia-mi albă,
îmbătrînite parcă de acest amurg,
căci cerul singur, plînge seara,
plînge lin, plînge lin !...

Un gînd uscat pierdut devreme,
pierdut în seara de seceriș,
cuvinte-n Octo ușor fanate,
cu-n gînd baut, bătrîn, pierdut...

Octo, Octo, lumea-mi dragă,
îmi lipsești, ești cenușiu...
O vorbă singură-n tăcere,
un dor de mine, dor de gînd.

Mă pierd în cuget și isterie,
de dorul tău, Octo pierdut,
aștept să vii căci timpul doare,
Octo vii, Octo de duci...