Povarnică îngăduire

Mă simt ca o insectă,
lipit pe o hîrtie de muște,
captiv...
Atîrn într-o decădere,
un refuz adînc,
o groapă mlăștinoasă plină
de minciună, neîncredere
și scepticism.
Singurătatea mă reduce la tăcere,
nu mă lasă să întorc capul,
mă silește să mor puțin cîte puțin,
încremenit în propria mea tăcere,
în propria mea frică de moarte...
De ce?
Tot aștept, aștept ceva, o așteptare...
Ca și Eleonora pe peron
aștept ce nu există!
Refuzat de adevăr, refuzat de minciună!
O vorba îmi șoptesc și poate
voi cădea în fericire, într-un vis,
căci bolta cerului-i aproape
și zorii inimii... într-un sfîrșit.
Aștept răsăritul, aștept o schimbare
doar în umbră mereu am stat,
o umbră haotică a umbrei mele,
un lăsnicior în noapte m-a devorat!