Gînduri au tăcut în mine!...

Sînt legat de jurămîntul tăcerii,
de cuvintele pierdute ce-mi bat în geam,
de privirea ta ce lung privește,
chipul meu ferit de neam. Cu tine!

Sînt fermecat de magia aceasta 
a ritmului veșnic, de strigările cenușii
schimbate în lujere cu floare albastră,
le auzeam, și de pretutindeni mă lovea
mireasma ta, mireasma ta nudă...

Umblu cu respirația amețită
de mierea parfumului necunoscut,
al tău parcă venit de pe alt tărîm...

Covorul de cuvinte era sobru și uscat, 
iar mîinile tale erau zvelte,
pendulau în jurul meu într-o îmbrățișare,
mă încoronau de mirosul tău
și mă simțeam prins doar în brațele tale!

Regăsesc tot, cîntînd în fața geamului!

Pietrificate voroave cad de pe limba-mi
și doar cuvinte magice rostogolesc de glasu-mi...

Miresmele tale ard în colțuri nevăzute!...

... către ea!

Mă tămăduiesc privindu-te
în toată splendoarea ta!

Te privesc ca pe un mozaic 
de pietre scumpe...
Mereu îmi aduc aminte
de Austin de Bordeaux!

M-am îndragostit de tine,
ca de-o principesă...
Doar noi ne cunoaștem aventurile
din coridorul secret!

Te privesc! Cînt.
Mă tot gîndesc tîrziu în noapte,
dacă ai pleca, ce-aș ajunge?

Aș ajunge o ruină, ca și ruinele
lui Firozabad, năpădit de bălării,
de arbuști tari la secetă!

Dacă există un Rai pe fața pămîntului,
îmi zic: oh! aceasta ești! aceasta ești!

Lost in the sadness

O șoaptă pală!

S-a îndurat soarta
și m-a chemat din această 
vale a plîngerii!

Din sîngeriu, cerul devine
tot mai albăstrui, întunecat
și tot mai rece
odată cu lăsarea serii...

Văzduhul era limpede
și în amurgit bate un vînt înmiresmat,
parfumat parcă de prezența ta!

Vîntul aplecă arborii ca pentru rugăciune,
le dă o siluetă fantastică,
parcă ar plînge ca sălcile la malul Dîmboviței...

Doar tu faci aceste miracole,
prezența ta primordială...

O piesă de teatru se lasă în noapte,
un cîntec de operă, de orchestră...

... doar vîntul mă mai ascultă!

Golgota, Golgota...

Golgota, Golgota ce nume minunat,
Isuse, Isuse... ești Cel ce a înviat!

Pe Golgota sus pe cruce
trupul tău însîngerat,
coroana de pe cap rănește
pielea ta o sfîșia.

Golgota, Golgota ce nume minunat,
Isuse, Isuse... ești Cel ce a înviat!

Din Ghețimani, din rugăciune
Iuda-i cel ce Te-a trădat,
ai fost vîndut Isus de lume
să mă mîntui, sînt iertat.

Golgota, Golgota ce nume minunat,
Isuse, Isuse... ești Cel ce a înviat!

Păcătos am fost în lume,
păcătos sînt și acum,
nu pot să uit a Ta putere,
al tău trup, chinuit pe drum.

Golgota, Golgota ce nume minunat,
Isuse, Isuse... ești Cel ce a înviat!

La ușa morții

Fascinant să dansez sub sabia lui Damocles,
să trăiesc sub cuțitul ghilotinei...
Mă simt fără jugulara, mort, fără suflet
pierdut parcă și lăsat undeva în spate,
cu spatele la lume, cu gînduri neîmplinite,
cu visele înainte să-mi devină vise...

Nu-mi mai regăsesc memoriile, clipele mele cu mine,
nu-mi mai simt supărările, devin parte din mine...

Voi exploda în propria-mi ființa!
Inima-mi este amenințată de ghilotină,
de acea dungă rece ce-mi mîngîie gîtul...
Fatal acest vers! Voi închide ochii într-un final?
Cînd îmi va veni sfîriștul? În amurg tot trăiesc!

Anxiosul

Sunt un solitar diletant
privesc lumea doar cu coada ochiului...
Renasc și iubesc această lume,
o iubesc doar pentru că eu trăiesc în ea.
Timiditatea mea față de lume
e doar o cădere de suflet, de timp...
Nimic n-ar mai conta daca ai fii tu!
Ești tu sinonimul trupului meu?
Tu?... M-ai putea scoate din lumea anxietații?
Sunt ca o lebădă pe lac, fără nimeni.
Aștept să te ivești din umbră, să te imbrățișez,
să-ți zic noapte bună!